Cadrele didactice sunt în grevă de mai bine de o săptămână și cer mărire de salariu. Mii de oameni s-au adunat în Piața Victoriei la cel mai mare protest al profesorilor din ultimii ani.
Unii dintre profesori merită această creștere, dar nu toți. Acum îmi voi lua hate. De exemplu: un profesor care a susținut examenul de titularizare cu un punctaj peste 8,00 ar trebui să aibă un salariu foarte mare. Acest lucru asigură că cei mai buni profesori cu cele mai bune cunoștințe și abilități ar trebui mai bine recompensați.
În schimb, un profesor care a obținut un punctaj sub 8,00 la examenul de titularizare nu ar merita un salariu la fel ca cel care a obținut o notă superioară. Salariul pe care ar trebui să îl primească ar trebui să fie mai mic.
Sunt și profesori care nu merită să fie la catedră. Sunt cei care au luat nota 5,00 sau mai mică. Nu au ce cauta la catedra, nici măcar ca suplinitori. Se vede clar pasiunea pentru ... bani, nu pentru predat. Performantele practice sunt valoroase. Profesorii ar trebui să se distingă prin talentul sau de a-și transmite informațiile elevilor și prin abilitățile lor de comunicare și predare.
Profesor bun vs elevul rău
Unii profesori susțin că sunt stresați de elevii care nu au educația de la părinți. Din păcate, există și unii părinți care se așteaptă ca educația copiilor să vină doar de la cadrele didactice.
Din cauza lipsei de interes al părinților pentru educația copiilor, unii elevi au ajuns să devină monștri la școală. Îi bat pe profesori, îi umilesc, uită care este rolul lor și care este cel al profesorilor. Nu spun să revenim la vremurile atunci când situația era inversă, dar trebuie găsită o cale.
Părintii și profesorii ar trebui să se bazeze pe colaborare și să lucreze împreună pentru a oferi copilului toate informațiile și resursele necesare pentru a reuși la școală și să-și atingă potențialul.
Aceasta soluție presupune ca părinții și cadrele didactice să se asocieze pentru a oferi copilului un nivel adecvat de educație. Implicarea părinților și a profesorilor este crucială în asigurarea unui nivel adecvat de educație pentru copilul cu puțină educație din partea părinților.
Profesor rău vs elevul bun
Și eu și alții am avut profesori care se credeau dumnezei. Judecau cine lua o notă bună și cine lua o notă proastă, fără nicio testare în prealabil. Această atitudine ducea la nedreptăți în clasă și ne spunea că puterea universală trebuie respectată și nu puterea dreptății sau o prioritate a inteligenței.
Din păcate unii profesorii nu au evoluat din comunism. Sunt destui care predau ca să ia salariul. Nu au vocația de predare, de a-l face pe elev să înțeleagă ceea ce i se predă.
Aceștia sunt cei care predau vechea metodă prin învățare mecanică, fără să ia în calcul evoluția procesului de învățare. Nu sunt interesați de succesul elevilor lor și nu oferă suficient timp și resurse pentru a înțelege materia.
Dar există și profesori foarte buni care au făcut și fac diferența pe tot parcursul anilor. Aceștia sunt cei care știu ce reprezinta să înveți și să împarți cunoaștere, cei care sunt motivați de dorința de a oferi cunoaștere elevilor lor și de a-i ajuta să se dezvolte. Cei care sunt entuziaști de ceea ce fac și își oferă întreaga atenție cursurilor lor. Ei vorbesc despre conținutul cunoștințelor și împărtășirea informațiilor la cel mai înalt nivel.
Sistemul de învățământ mediocru
Susțin cu tărie că învățământul românesc a devenit mediocru. Un sistem de învățământ care impune multă materie, o materie greoaie, multă și adesea inutilă.
Cunosc cazuri reale în care unii părinți au renunțat la locul de muncă din România din cauza sistemelor educaționale și medicale. După mutare, părintii au observat schimbări în bine în comportamentul copilului, chiar dacă acesta a trebuit să învețe limba și să se adapteze la școala din țara respectivă.
Amintesc faptul că în România, nivelul de pregătire din prezent și performanța elevilor au scăzut dramatic în ultimii ani. Evaluările sunt mai mici decât nivelul european, iar acest lucru reflecta nivelul înalt de mediocritate al sistemului de învățământ.
Cu o dură realitate, sistemul de învățământ din România a început să aibă probleme încă de la finalul anilor `90. Din nefericire, cu trecerea timpului lucrurile au devenit din ce în ce mai rele.
Unii spun că motivul principal pentru această scădere de calitate se află în lipsa de fonduri alocate sectorului educational și în nevoia de modernizare și actualizare a ariei curriculare (definiția aici) din învățământul românesc. Datorită lipsei de finanțare, școala devine din ce în ce mai neeficientă și este din ce în ce mai greu să-ți dai seama ce se întâmplă în clase.
Rânduri scrise de o nemulțumită de sistemul de învățământ!
Puteți prelua maxim 500 de caractere din acest articol, condiția este să precizați și inserați vizibil link-ul articolului.
Comentarii
Trimiteți un comentariu